Nu credeam ca o sa vina prea curand ziua cand:
1. ANAF sau alta agentie guvernamentala va incepe sa verifice, pe bune, averile manelistilor, interlopilor si a smecherasilor cu firme fantoma.
2. Vor anunta campania de jupuire printr-un infografic, postat pe Facebook.
3. O sa dau like la pagina ANAF, care comunica surprinzator de bine si coerent in online.
Sper ca cei 60 de inspectori fiscali care vor lua averile la numarat vor avea la indemana si urmatoarele:
- masini blindate si o armata de mascati, pentru cand vor merge in inspectie la palatele oamenilor de afaceri de prin Strehaia, Buzesti sau Timisoara
- hamuri si funii groase, pentru caii din palate
- casti cu volum reglabil si izolare fonica, pentru momentele in care vor incepe bocetele rudelor
- masti si nume fictive, ca sa nu apara cu numele reale in manelele de jale si in blestemele vrajitoarelor
- mult curaj, pentru momentele cand vor da peste politicieni cu avere nejustificata, odrasle de 18-20 de ani, cu masini cat 10 km de autostrada, popi cu SRL-uri, camatari cu sabii ninja si Adriean Videanu.
Abia astept rezultatele :)
Citat din comunicat:
ANAF a demarat verificarea primelor 313 persoane fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat, dintr-un eșantion de 7.879, respectiv:
– Patroni bogați de firme sărace
– Persoane cu venituri din activități ilegale
– Persoane cu venituri volatile (care activează în showbiz)
– Alte persoane care nu intră în niciuna din categoriile de mai sus dar care prezintă risc fiscal ridicatÎn eșantionul de risc PFRF (persoane fizice cu risc fiscal) intră persoanele fizice cu avere afișată semnificativă (imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanțe din creditări acordate companiilor și/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate) nejustificată de veniturile declarate.