Prima dezamagire a anului e filmul “Jackie”, care prezinta drama primei Doamne a SUA, in cele cateva zile de dupa asasinarea presedintelui John F. Kennedy, in 22 noiembrie 1963, la Dallas.
Un portret incomplet, o ora jumatate de Natalie Portman in rol de prima vaduva stearsa si bipolara, care ba e prezentata ca fiind nesigura si capricioasa, ba sigura pe ceea ce vrea sa transmita poporului american prin TV si mass-media, motiv pentru care se implica atat in interviurile cu ziaristii, cat si in organizarea haotica a cortegiului funerar a fostului presedinte, care apare doar pentru cateva secunde.
Mi-ar fi placut ca Jackie sa fie un film despre intreaga viata a sotiei lui JFK, prin care sa se prezinte si episoade din copilarie sau adolescenta, momente de la inceputul relatiei cu faimosul sot, poate si cateva referinte la amantele lui JFK (Marilyn Monroe n-a fost singura), poate si niste inceputuri de conspiratii legate de adevaratul asasin al lui JF si abia la sfarsit partea de tristete si detasare, urmata poate de perioada in care a devenit doamna Jacqueline Kennedy Onassis. (abia asta ar fi fost un film biografic pe care as vrea sa-l vad).
E ca si cand ai avea material pentru un ditamai romanul, dar ai folosi doar vreo 3 pagini, de pe la mijloc.
Sau, pentru microbisti, e ca si cand in loc de intreg video-ul cu un meci spectaculos, ai vedea doar golul 2 din vreo 4, in reluare de cateva ori, impreuna cu declaratiile de la final.
Pacat de titlul inselator si de cat de mult a incercat Natalie Portman sa se apropie de Jackie Kennedy, ceea ce i-a adus deja o nominalizare la Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-o drama.
PS: Hei, nu arunca cu rosii in monitor, asta e doar parerea mea de tip insensibil la lacrimogene. Arunca cu oua, sunt mai ieftine!