Guest post: Pina – dansul, acest Zenith al comunicării

Si altele

Tehnologia din spatele “Lion King” e impresionanta

23/07/2019

Captain Mehvel

12/03/2019

de Dumitrita Hirtie, pe care am stresat-o (he he) sa scrie si parerea ei despre PINA. Nu de alta, dar a stat in stanga mea, in acelasi cinema, la acelasi film. Eu sunt in continuare de parere ca e o porcarie biografie video trista care transforma scuipatul in arta si zombii in actori-dansatori-mimi neintelesi, de dragul povestii si bla-bla-ului pseudoartistic, dar daca fata a scris deja articolul, nu puteam sa o refuz :)

Scriu acest review la câteva zile după ce am vizionat filmul Pina, în variantă 3D. Întrucât este un film de simţit, film căruia i s-a făcut o mediatizare pe măsura entuziasmului pe care l-a avut fiecare privitor când a intrat în sală (simţământ nu neapărat geamăn cu cel de la finalul vizionării), voi acorda mai multă atenţie conţinutului decât formei (film – teatru, undeva între aceste două concepte). Mai exact, nu voi analiza dansul în sine, ci mai degrabă de ce este acesta leitmotivul filmului. Poate încerc să răspund la ne-adresata întrebare: De ce Pina şi-a ales acest destin?

Scriu toate acestea pe necitite (am citit integral doar recenzia lui Auras). Sunt curiosă eu însămi cu ce am rămas după film.

Deşi este cu şi despre Pina, filmul este şi mai mult despre privitor. Eu, cel puţin, aşa l-am văzut. Şi cred că oricine are o relaţie mai intimă cu dansul – de exemplu, oricine se poate exprima pe mai toate ritmurile de muzică, sau manifestă o predilecţie pentru un anumit gen de dans – a simţit acelaşi lucru (cu deosebire partea feminină). Astfel, dansatorii, balerinele, reprezintă forma, invitându-te pe tine, spectator, să iei… forma lor. Complicat? Nu chiar. Pina este un film despre şi, mai ales, pentru tine, într-un mod similar cum discipolii lui Pina sunt influenţaţi în mod pozitiv (a se observa latura inspiraţională a filmului, în sensul american al termenului, de “can do attitude”) de lecţiile directe şi indirecte ale acesteia. Însă, de ce ni se adresează?

Cineva spunea că rolul cuvintelor nu este acela de a exprima ce gândim, ci mai degrabă de a ne ascunde gândurile. Dansul este, în această direcţie, nu un bun traducător ci, mai bine zis, un excelent mijloc de comunicare, pur, fără zgomote şi deformări. Trăind într-o lume a discursurilor, a opiniilor de grup şi-a tot ce derivă din aceasta, dansul devine un instrument (impropriu spus instrument, întrucât el zace în noi, şi nu e ataşat ulterior) comun ce permite exprimarea liberă, individual, totuşi.

Nu ştiu cât de inspiraţional a fost sau este filmul Pina, în sensul menţionat mai sus. Însă, dansul este în mod cert una dintre cele mai frumoase, scumpe, şi personale moduri în care ne putem exprima personalitatea şi, mai ales, sexualitatea. Aşadar, în acest sens, dansul este o formă de eliberare şi valorificare, în acelaşi timp. Pina este despre acest lucru. Mai mult despre primul. Sau despre al doilea…

Pina este despre întoarcerea la umanul dinaintea civilizării lui. La frumuseţea primitivă. La acea (?) limbă accesibilă tuturor. Poate din cauza asta filmul nu place tuturor, pentru că se adresează tuturor, în complexitatea lui. Însă eu nu-l consider neapărat un film de nişă, un film doar pentru iniţiaţi. Cred că depinde foarte mult de cât de deschis eşti ca spectator pentru a-l interpreta, pentru a-l înţelege.

Filmul abundă în mesaje, devenind obositor. Însă poate nici noi nu avem răbdare. Vrem – şi pe bună dreptate, cultivăm tot mai puţin timp – filmuleţe inspiraţionale cât mai scurte şi plăceri activate cât mai simplu. Astfel, comediile, filmele de acţiune, câştigă automat la categoria produs/ film comercial/ mainstream. Pina – deşi, ca ambalaj, este gândit comercial –, d.p.d.v. conţinut, este un film tare. Îl uiţi greu. Dacă-l digeri prea repede, s-ar putea să ţi se pară hilar pe alocuri.

La Pina trebuie să mergi cu răbdare şi fără aşteptări. Ca la prima lecţie de dans. Mai ales dacă ţi s-a tot spus că eşti stângaci/e.

Nu am prea înţeles în ce a constat efectul 3D al filmului. Cred că filmul poate fi foarte bine vizionat la un cinematograf clasic.

Filmul abundă în scene-metaforă, însă cum rolul meu nu este cel al unui critic de film, vă las pe voi să le descifraţi însemnătatea. Dacă le-aş traduce, ce farmec ar mai avea să vă invit la film?