AurasMihai.ro Online is fun
Si altele
La aproape 2 saptamani de la terminarea cursului de prim ajutor si de la inscrierea in sistemul de alerta al “Există un erou în fiecare dintre voi”, dupa cateva sms-uri ratate din diverse motive (nu eram langa telefon, nu eram in zona, eram in sedinte, am vazut sms-urile prea tarziu, etc), astazi am reusit, pentru prima data, sa ajung la primul caz semnalat de serviciul de alerta prin SMS, pentru o victima aflata in raza mea de actiune de un kilometru.
Am primit SMS-ul, m-am uitat la ceas, m-am uitat la adresa din SMS, m-am decis sa sparg gheata si sa ma duc sa vad despre ce e vorba.
Mi-am aruncat un hanorac pe mine, mi-am luat cheile si telefonul, am alergat spre usa, mi-am aruncat picioarele in niste adidasi si m-am repezit spre iesirea din bloc, apoi spre bulevardul Mircea Voda, intrebandu-ma pe unde naiba o fi blocul dat ca reper in SMS si repetand in gand, pasii de urmat, in caz de stop respiratoriu. Asta in timp ce alergam intr-un fel de slow motion de tip Baywatch (a se citi ca nu am mai alergat de mult si ma misc incet), dar fara plaja, nisip, baieti cu patratele si fete in bikini.
N-a fost sa fie nici o tipa sexy de 18-20 de ani, care sa aiba nevoie de CPR si respiratie gura la gura, dar nici vreo baba de 130 kg, inconjurata de toata satra galagioasa. Primul meu caz in calitate de voluntar a fost Andrei D, un tip de 27 de ani, care a sunat la 112 pentru o durere destul de mare, in partea dreapta, care l-a fortat sa se opreasca din mers si le-a panicat putin pe sotia si mama (sau soacra?, era cam rece cu el).
Cand am ajuns eu la ei, el statea pe o banca si butona telefonul, asa ca m-am linistit, nu era vorba de o urgenta sau nevoie de interventie de prim ajutor. M-am prezentat, le-am spus cum am aflat de ei si de ce sunt acolo, le-am spus cateva cuvinte despre program, am aflat cateva informatii despre “subiect”, m-am/l-am asigurat ca nu e nimic grav si am stat de vorba cateva minute, pana cand a venit echipajul de salvare, care l-a luat in primire, pentru investigatii.
Si cam asta a fost prima interventie.
N-a fost nevoie de suport vital de baza, nici de stop respirator, nici de compresii toracice la pieptul gol, nici de aranjat victima in pozitie de siguranta, nici de defibrilator, nici de vreo criza de epilepsie sau ceva mai spectaculos, care m-ar fi transformat intr-un fel de Dr House (sau poate George Clooney, din ER – Spitalul de Urgenta?). Dar daca ar fi nevoie, cred ca as fi fost pregatit sa intervin. Poate data viitoare.
N-am facut eu prea multe de data asta, in afara analiza situatia, de a linisti familia si de a le spune cate ceva despre programul “Exista un erou“, dar ma simt al naibii de bine ca am ajutat pe cineva. Si ca am spart gheata.
De acum sunt gata, sa vina cazurile cu inecati, ametiti si inconstienti!
Bravo!
Bravo, Aurică! Foarte fain ce-ai făcut! La mai multe fapte bune!