L-am trimis pe Dan la film, stiam ca e fan Iron Man iar eu nu aveam cum sa ajung.
Si uite asa a ajuns sa scrie cu diacritice pe blogul meu:
Norocul meu a fost că Auraș e așa de snob, încât a plecat la Londra fix în perioada în care pe meleagurile noastre ajungea Iron Man 3. Singurul lucru pe care mi l-a cerut în schimbul biletului la film este un guest post. Pe lângă asta eu zic că sunt mai amuzant decât el, dar să nu-i spuneți.
Perfect! Acum cu filmul! Am urmărit ca un fanboy trailerul apărut la Super Bowl și mi-am făcut tot felul de scenarii în cap. Aseară mi-am dat seama că stau prost cu imaginația. Trailerul ascunde atât de bine cursul acțiunii, încât îți vei da seama pe parcursul filmului cât de șmecheri au fost cei care au ales secvențele din trailer.
Spre deosebire de primele două filme, al treilea începe cu vocea lui Tony Stark povestind un pic despre viața sa și cum a ajuns să nu doarmă noaptea din cauza întâmplărilor din Avengers. Vedem încă din trailer cum se produce acea rupere din interiorul unui om și filmul ne dă cu porția mai multe răspunsuri. Dincolo de zbaterea psihică, Tony continuă să lucreze în laboratorul/atelierul său, așteptând o nouă șansă de a salva lumea.
Fapt pentru care apariția personajului negativ, The Mandarin (jucat foarte bine de Ben Kingsley), pică la țanc. Tony are șansa să-și testeze noile jucării alături de War Machine (care din rațiuni electorale devine The Iron Patriot), jucat de Don Cheadle. Nu vă pedepsesc cu detalii din film, că apoi îl înjurați pe Auraș că apare mizeria asta la el pe blog. Tot ce vă spun e că Tony Stark este pus la încercări mult mai grele față de primele două filme, plus Avengers. Așa că pregătiți-vă de multă cantitate pură de acțiune pe minut.
Diferențe față de primele două filme? Păi efectele sunt mult mai bune și regizorul e Shane Black (Jon Favreau este și el în echipa de producție și continuă rolul lui Happy Hogan), iar asta se vede. Coloana sonoră renunță la AC/DC și pornește filmul cu Eiffel 65 și cântecul “Blue”. Da, nu mă întrebați de ce schimbarea asta, dar probabil are foarte mare legătură cu starea de spirit a personajului central. În rest întâlnim câteva referințe la filmele anterioare, iar Stan Lee, cel care l-a conceput pe Iron Man în benzile desenate Marvel, are parte de un cameo.
Musai stați până la final, veți vedea încă un minut frumos după derularea crolului. Hai că v-am spus destule! Mergeți la film și fiți din nou copii!
Filmul poate fi vazut la Cinema City/Romtelecom IMAX.
1 comentariu
Link-uri Avanpremiera Iron Man 3, visul umed al oricărui geek - Dan Pandrea