La cererea cititorilor, dupa succesul episodului “Cum ar planta un blogger cartofii“, astazi avem episodul 2 din serialul “Fermierii Lays”: Cum recolteaza bloggerii niste cartofi.
Aceeasi locatie: Cartof Ville, cunoscut si sub numele de Targu Cartofesc Secuiesc, aceeasi ferma a domnului Peter, M&P Agro.
Asa arata o parcela de cartofi inainte si dupa momentul in care au intrat bloggerii la recoltat.
In partea dreapta se poate vedea un blogger care nu se multumeste doar cu recolta de cartofi, vrea sa faca vizualizari si cu poze cu berze. Pozele cu pisici sunt pentru incepatori.
Isi alege o parcela. Aia cu numele lui. Se uita la a lui, se uita cele de langa el. Parca aia din dreapta are mai multi cartofi. Pe ce loc o fi in zelistul hectarului ?
Scoate prima legatura de cartofi. Se face prima poza. Daca n-ai telefon cu instagram, faci cu ce ai pe acasa. De pilda, un DSLR. Dai cu zoom, sa para mare.
Alt vrej de cartofi scosi la suprafata, alta poza. Noroc cu cartofii, macar ei sa fie fotogenici. Observati cat de bine s-au aliniat cartofii, pentru a iesi cat mai bine in poza. Ca sa ma eclipseze pe mine. Se vede ca sunt de soi ales. Ai mei sunt Hermes. Cica sunt sensibili la viroze, dar foarte rezistenti la seceta. Manca-i-ar tata, seamana cu mine. Racesc usor si rezista mult fara sa bea apa.
Deja doua vrejuri. Am obosit. E greu sa fii fermier. Mai usor e sa stai pe net. Mai bine mai faci o poza. Ca la concerte. Red Hot Lays Potatoes.
30 de poze si o ora mai tarziu, parcela e cam la fel ca la inceput. Ce-i aici, Farmville ?
Noroc ca ferma si-a facut upgrade din fonduri europene, asa ca recoltarea se poate poate face cu niste combine ultima fita, cat ai zice “Like daca-ti plac cartofii, share daca ti-e pofta de chipsuri” de vreo 10 ori.
Am impresia ca fetelor le-a cam placut plimbarea cu combina…
Dupa recoltarea si transportul cartofilor catre depozit se trece la sortarea lor. Interesant e faptul ca depozitul are un compartiment atat de mare incat as putea sa inot lejer printre cartofi (asa, cam ca Scrooge McDuck), chiar daca acel compartiment s-ar umple doar pe jumatate. Nu cred ca o sa ma lase cineva sa fac asta vreodata in depozit, dar ideea ramane :D
Ca in blogging, aia mari si fara defecte vizibile se amesteca impreuna cu cartofii medii si intra impreuna in big-bag-uri, care vor ajunge mai apoi in laboratoarele de la ferma sau din fabrica. Abia acolo, daca vor trece testele si vor fi considerati potrivit pentru campanie, vor ajunge in lumina monitoarelor reflectoarelor si pe rafturi.
Detaliile tehnice si descrierea pe bune a intregului proces de recoltare se gasesc aici.
Cartofii nostri sunt deja pe drumul spre celebritate: prin septembrie vor aparea primele pungi de Lays pe care va scrie “aurasmihai.ro”. Sper ca va plac chipsurile cu aroma de pui.
Poze se gasesc si la Dragos Asaftei.