Home / Evenimente / Cand activarea e mai interesanta ca filmul

Cand activarea e mai interesanta ca filmul

Pe langa avantajul usor egoist de a vedea filmele cu cateva zile inaintea intrarii oficiale in programul de cinema, din cand in cand, invitatiile la avanpremiere vin si cu evenimente bonus, in stransa legatura cu tema sau personajele filmului.

Astfel, in perioada in care s-a lansat “Jungle Book” s-a organizat o iesire la parcul de aventuri de la Cernica, in care m-am simtit ca Baloo blocat pe o sarma subtire, altadata am mers la un escape room realizat ca o cala de nava de pirati, in asteptarea unui film cu naufragiati, altadata a fost organizat un workshop inspirat de filmul “Ant-Man”, la care nu am ajuns, dar eram curios sa aflu ce mai pun la cale fetele de la Ran Events.

Ultima traznaie legata de film s-a intamplat saptamana trecuta, dupa avanpremiera “Ben Hur” si dupa ce am revazut si varianta din 1959, mult mai atractiva si dramatica decat cel cu cateva efecte 3D si mai multa politica interna.

Am avut ocazia sa stam de vorba cu cativa cascadori romani, printre care si Adrian Pavlovschi, actor/cascador in o multime de filme (aproape orice cu Sergiu Nicolaescu, “Cold Mountain” si cateva filme cu Steven Seagal) si dublura lui Florin Piersic din Margelatu.

Asa am aflat ca prima scoala de cascadorie a fost infiintata de urgenta si de nevoie de Sergiu Nicolaescu, care avea nevoie de sute de figuranti si oameni care sa stie cum se cade la sol, pentru unul din filmele sale istorice (Dacii sau Mihai Viteazu, nu mai tin minte), ca momentan nu exista o scoala de cascadorie in mod formal (cu sediu, profesori, sali de repetitii, programa, etc), ca toata lumea invata din mers, se fura meserie la greu, de la cei mai experimentati dintre cascadorii romani, foarte bine vazuti in afara, pentru ca sunt multi talentati, curajosi pana la nebunie si mai slab platiti decat colegii din tarile civilizate, imblanziti de efectele speciale, green screen si simularile pe calculator.

Adauga la asta si cateva informatii “la cald” despre cum se fac cascadoriile din filmele de actiune (mai ales cele cu cai si carute), cum se comporta pe platourile de filmare cativa dintre marii actori de la Hollywood (a facut Alex Malaezu o lista), plus o demonstratie de lupta simulata intre un arab si un roman si deja evenimentul devine mai interesant decat un simplu comunicat de presa despre un remake al unui film istoric (decent, dar nu impresionant) de pe vremea imperiului roman.

Mai lipsea un hipodrom si o cursa cu ponei, ca sa fie aproape totul in tema :)

Comentezi ?