AurasMihai.ro Online is fun
Si altele
Povestea berii cu lamaie (sau Radler, cum i se spune mai des) a inceput undeva prin 1922 in Bavaria, intr-o vara, intr-o zi cu soare si multe grade afara. Inventatorul, un anume Franz Xaver Kugler, purtator de mustata rasucita si proprietar al unei carciumi aflate la vreo 20 de km distanta de Munchen, statea tolanit intr-un scaun, pe terasa de la intrare, si se gandea cum si ce sa faca pentru a atrage tot mai multi oameni in carciuma (beer garden) de la marginea padurii.
Si cum statea el cu burta la soare, ascultand pasarelele cum ciripesc, deodata isi da seama de un lucru care ii va schimba viata intr-un mod neasteptat. Mii de germani vor fi afectati pe viitor, tocmai din cauza acestui eveniment incredibil! Da scroll mai jos ca sa afli despre ce e vorba!
Franz nu mai avea bere in pahar!
O bause pe toata. V-am zis ca era cald afara, iar Franz nici nu si-a dat seama cand a terminat o bere. Isi rasuci mustata de vreo 2-3 ori, se ridica incet din scaun si se indreapta cu pasi marunti, catre pivnita unde tinea butoaiele cu bere rece. Pe atunci n-aveau frigidere, asa ca toata mancare si bautura se tineau la subsol, in gropi sapate in pamant, la cativa metri adancime. Cand ajunse in fata usii de la pivnita, n-o sa-ti vina sa crezi ce a vazut acolo!
Nimeni nu se astepta la asa ceva. O sa ramai impietrit mai ceva ca Franz cand o vezi cine bloca usa! O sa-ti tremure mustata cand o sa afli! Scroll mai jos ca sa afli cine a produs nenorocirea!
Un biciclist se sprijinea de usa, cu o bere la draft in mana dreapta si cu un ghidon in stanga. Restul bicicletei era langa el, cu o roata facuta praf. Era plin de noroi pe tot corpul, avea cateva vanatai in coate si genunchi, dar inca se simtea bine, nu avea nimic grav”. Era doar ametit. Nu se stie nici astazi daca era de la cazatura sau de la bere, stim doar ca ii era doar foarte sete si ca astepta caruta de 14:30 sa-l duca inapoi in Munchen. Bicicleta era facuta praf.
“Ooo, patroane! Sa traiasca sefu’ la Bere!”, zise biciclistul in germana.
“Bitte, bitte, ce patisi, bavarez mic si insetat?” intreba Franz, cu o mana pe halba goala de 1 l si cu una scarpinandu-se in cap.
“Ce sa fac si eu, stii ca la noi la germani toate magazinele sunt inchise azi, asa ca am zis sa iau bicicleta pana la carciuma la matale, ca stiu ca ai deschis si duminica. Fac miscare si transpir vreo 12 km, beau 2-3 beri si ma intorc acasa”
“Pai si … ce-ai facut de arati in halul asta? Te-ai luat la intrecere cu ursu’?”
“Nu, doar ca drumul pana aici e atat de prost incat zici ca sunt la tara in Regatul Romaniei, dupa razboiul de independenta, nu in Bavaria, mandria imperiului german. Cand nu sunt pietre pe jos, sunt balti, cand nu sunt balti, e pietris. Asa ca am luat-o prin padure, sa simt adrenalina-n vene… ”
“Si… ai simtit-o bine, din cate vad eu”
“Ehh, un fleac. M-am ciuruit. Mai bine stateam acasa, beam apa de izvor. Vai de mama lui de drum”
“Pai asta-i drumul, de carute, ce sa facem… Doar nu ne apucam acuma sa fac un drum special pentru biciclisti. Cine sa vina tocmai pana aici, toata lumea se plimba prin oras, la promenada…”
“Am veni mai multi, sa stiti, daca am avea drumuri mai bune. Nici nu stiti cati corporatisti vor sa evadeze in week-end in natura”
“Cati ?”
“Ohoo, cateva mii. Sa te plimbi cu bicicleta e noul trend prin urbe, nu stiai ?”
“I-auzi! Ia hai la o bere sa-mi spui mai multe”
“Stiti, eu sunt un fel de Ariel fara dread-uri, organizez Bikewalk-uri locale …”
Franz se gandi cateva zile la idee, se consulta si cu co-founderul carciumii (nevasta-sa), scoase niste bani de la ciorapi, ii trecu pe bugetul de marketing si business development si se apuca sa construiasca o pista doar pentru biciclete, din Munchen pana la berarie. Ar fi facut si o gondola pentru cei lenesi, dar nu avea autorizatii destule si nici nu era ruda cu Mazare, sa imprumute din know-how.
In cateva zile drumul era gata, iar clientii pe doua roti incepeau sa fie tot mai multi. Franz se gandea deja mareasca parcarea pentru biciclete, visa la planuri de expansiune si un sistem de francize, gen Starbucks, dar cu bere.
Iata ce se intampla cu afacerile daca ai piste de biciclisti la tine in oras + imprejurimi. CC Oprescu.
Intr-o sambata dimineata de iunie … cum statea el pe terasa si numara bulele din spuma de bere, cand, deodata … Franz aude un fasait puternic si zgomot tot mai mare, venind spre berarie.
Sa fie o armata de soldati in mars catre cazemate, sa fie invazie de ursi, sa fie galeria lui Bayern Munchen in drum spre gratare ?
Cand colo, ce sa fie ?
I-a pus Zeul Berii si al profitului mana pe cap lui Frantz, 13.000 de biciclisti au dat navala in padure, vor sa bea bere rece si sa manance snitel & carnaciori cu mustar.
Parca toti strigau in cor: “ole, ole, Franz, da-ne bere!”
Ce sa faca, ce sa faca ?
Franz se duse pana in pivnita, se uita la butoaie, iese afara, se uita la miile de biciclisti, se uita iar la butoaie, se scarpina in mustata si vine cu ideea salvatoare!
Si-a dat seama ca poate amesteca cele cateva sute de sticle de limonada cu berea pe care o mai avea in stoc, in proportie de 50-50 % asa incat sa rezulte o noua bautura, mai slab alcoolizata, special pentru biciclisti, care sa le potoleasca setea si sa le permita sa se intoarca acasa in siguranta, pe o singura carare.
Uimit de succesul pe care noua bautura il avea in randul biciclistilor si mandru de noua sa inventie, Franz Kugler denumeste (fara ajutorul vreunui consultant de branding) bautura …. RadlerMass: Radler insemnand biciclist in germana, iar mass – 1 litru de bere.
Nu sunt sigur cum suna traducerea si adaptarea mai bine: “chelner, da-mi un litru de bere biciclista” sau “”chelner, da-mi un biciclist de bere la un litru”
Astazi i se spune pe scurt: Radler, iar proportia de bere cu limonada (50-50) a ramas aceeasi pentru multe din berile germane, care au preluat ideea in foarte scurt timp.
In comparatie, Ciuc Radlerul nostru are 37 % bere filtrata si 63 % limonada adusa din Germania. Si doar 1.9 % alcool.
Week-end-ul trecut am tot testat timp de 3 zile cateva din berile germane facute in Munchen si Ciuc Radler-ul nostru, facut in fabrica Heineken de la Miercurea Ciuc.
Nu intru in detalii despre ce am inteles eu despre cum se face berea in fabrica din Miercurea Ciuc, las altora detaliile tehnice, eu spun doar ca totul pare 100% asigurat, sigilat, controlat si cu atat de multe tevi, incat pare ca esti intr-un Pipe Game 3D, in care cineva s-a jucat de-a traseele intr-un mod foarte ordonat.
Iar limonada este foaarte dulce. Mhmmm.
[nggallery id=44]Dupa cateva teste cu Munchen Radler, Paulaner Radler (cred ca asa se cheama), alt Radler (am uitat numele, am pierdut capacul) si Ciuc Radler, pot sa afirm, cu mana pe sticla de bere, ca imi place Radlerul nostru mult mai mult ca Radlerul lor.
O fi de la patriotism, o fi pentru ca-mi place limonada si fara bere, ideea e ca eu n-as da Ciuc-ul pe un Munchen Radler.
Urmeaza si alte articole cu impresii despre Munchen, muzeul de transport si supele facute de bucataresele germane. Sper sa am timp sa scriu, ca material e destul.
Alte articole pe subiectul asta gasiti si la Adrian Georgescu, Bunescu, Chinezu, Cristian Manafu, Andrei Cismaru, Adrian Ciubotaru (lista e în curs de actualizare).
N-am ajuns la Munchen, dar, dintre Radler-urile ce se gasesc in Bucuresti (si romanesti si straine), si mie tot Ciuc imi place cel mai mult! :D
Singura suparare e ca nu am reusit sa-l mai gasesc la niciun magazin din zona mea la sticla de 0.5 :(
+1 :))