Uff, eu abia acum aflu ce grea e viata unui parlamentar care are chiria decontata, diurna si deplasarile asigurate, cheltuieli de protocol, transport intern gratuit (pe avion, CFR sau cu masina), telefon platit de Senat, masina de serviciu, cantina privata si alte cateva zeci de beneficii.
Senatorul PNL Vasilica Steliana Miron se plange de faptul ca salariul de parlamentar este atat de mic, incat banii nu-i ajung nici macar pentru coafor, astfel fiind nevoita sa apeleze la ajutorul financiar al sotului sau al parintilor.
“Prefer hainele si pantofii de la producatorii locali. Am si discount-uri foarte mari”, a spus Miron, citata de Evenimentul Zilei.
Ea a precizat ca o tinuta o costa circa 600 de lei, dar ca niciodata nu s-a imbracat de doua ori la fel, subliniind ca prefera hainele “mai ieftine”.
“Tinutele de la Senat sunt, in mare parte, realizate la o fabrica din Suceava. In fiecare joi ma duc la fabrica si, impreuna cu doamnele de acolo, imi creez tinutele pentru saptamana urmatoare. Vineri ma duc la proba, iar sambata am tinutele acasa”.
In plus, mentioneaza ca imbracamintea nu este cumparata din indemnizatia de senator, care nu i-ar ajunge “nici pentru coafor”.
“Noroc cu sotul meu si cu parintii mei ca ma sustin financiar. Din salariul de la Parlament nu mi-ar ajunge banii nici pentru coafor”, a declarat Vasilica Steliana Miron, aflata la primul mandat de senator.
Aleasa pe listele PP-DD, intr-o circumscriptie din Suceava, aceasta a trecut la PNL in luna februarie 2014.
In ce priveste veniturile sotilor Miron, acestea sunt indemnizatia de senator de 60.410 de lei pe ultimul an fiscal al Stelianei Miron, adica aproximativ 5.000 de lei lunar, precum si onorariul de 97.700 de lei al executorului judecatoresc Catalin Miron.
Grea viata asta de senatoare, trebuie sa te chinui sa te intretii, ca parlamentar, in Romania, in conditiile astea de criza, cu un salariu lunar de 5.000 lei (cam 1100 euro). Ba mai mult, ai nostri nici macar nu apar in top 20 cei mai bine platiti parlamentari din Europa.
Oare ar ajunge 3-4000 de euro/luna, doar de cheltuiala ?
Ce servicii ar mai trebui decontate pentru ca un senator/senatoare sa fie multumit/a ?
- O sala de fitness cu acces gratuit, doar pentru parlamentari (sa transpire pentru tara!) ?
- Un salon de cosmetica doar pentru parlamentari ? (cu rezerve extra de gel)
- Un coafor cu preturi de maxim 5.000 lei per cap (lol) de senatoare ?
- Un mall doar pentru parlamentari ? Loc ar fi destul …
- Sa primeasca si vouchere la marile magazine de moda? Sa nu se mai chinuie pe drumuri, ca Vasilica ..
- Un spital doar pentru ei (si multe medicameeentee) ?
Ce-ar trebui sa faca Vasilica, saraca senatoare sexy, pentru a-i ramane indeajuns bani de coafor, incat sa nu mai ceara de la sot sau parinti ?
- Sa se marite/imprieteneasca cu sultanul din Brunei ? Vorbeste cu sultanul, afla cand are de gand sa atinga iar recordul de 23.000 dolari pe o tunsoare si trage o fuga pana in Asia, poate-i face stilistul un discount? Nu stiu, poate o coafeaza ideea asta.
- Sa mute fabrica de haine de la Suceava la Bucuresti sau sa mute Parlamentul la Suceava ? Una din doua, care i se pare mai fashionable. Asa, in loc sa arda benzina in fiecare joi pe drumurile jalnice catre toalele din Suceava, poate va avea mai mult timp pentru corectarea greselilor gramaticale din proiectele sale legislative (link Mediafax).
- Sa-si dea demisia ? Sa nu se mai chinuie atat de mult cu dilema zilnica care ii macina creierii pe tema “eu cu ce ma imbrac si n-am mai purtat pana acum” si sa aiba mai mult timp pentru mondenitati ?
Ok, video-ul de mai jos e din 2013, dar uite si unul din 2014.